- Category: Anunțuri
Obligații noi pentru deținătorii de fose septice
Vă informăm că, printr-un act normativ intrat recent în vigoare (HG nr. 714/2022), autoritățile centrale au introdus obligativitatea pentru persoanele fizice și juridice de a declara la primărie sistemele individuale autorizate pentru colectarea și epurarea apelor uzate.
In baza acestor declarații, Primăria Măgureni va constitui o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului.
Prin urmare, atât persoanele fizice cât și juridice, care au în proprietate astfel de sisteme individuale pentru colectarea și epurarea apelor uzate (bazine de colectare, cum sunt fosele septice, toaletele cu bazine), trebuie să depună la Primăria Măgureni un formular completat (atașat acestui anunț).
ATENȚIE! Obligația se aplică atât sistemelor individuale existente în gospodării, cât și în cazul celor care urmează să fie construite.
Precizăm că legislația prevede amenzi între 5.000 și 10.000 de lei în cazul nerespectării acestei obligații.
Formularul poate fi descărcat aici