Site-ul oficial al Primăriei comunei Măgureni!

Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 904

Lucrările pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Măgureni sunt în plină desfășurare

Lucrările pentru  realizarea rețelei de canalizare în comuna Măgureni sunt în plină desfășurare

 

 

     După mai multe încercări din trecut, astazi se află în plină desfășurare realizarea rețelei de canalizare in comuna Măgureni.

     Nivelul de civilizație la care a ajuns societatea  impune, practic o astfel de investiție.

     La elaborarea proiectului de canalizare s-a avut în vedere starea bună a drumurilor din comună,astfel rețeaua de canalizare se realizează de o parte și de alta a drumului fără să se spargă asfaltul iar acolo unde nu este spațiu suficient, între partea asfaltată si proprietațile cetățenilor, se va realiza spargerea asfaltului.

    Valoarea proiectului este de circa 31 milioane de lei ( 310 miliarde de lei vechi ) cu finanțare de la bugetul de stat și  propune realizarea rețelei de canalizare în întreaga localitate, până la ultima locuință.

    In proiect sunt prevazuți bani pentru realizarea racordurilor până la limita de proprietate, gratuit, precum și pentru refacerea podețelor și a infrastructurii afectate de lucrări.

     Pe strazile unde s-a introdus conducta  de canalizare  urmează realizarea probelor de etanșeitate, iar după aceea se va trece la realizarea branșamentelor la fiecare casă.De asemenea, se fac ultimele pregătiri pentru începerea lucrărilor la stația de epurare care va fi amplasată în sudul localității, pe malul stâng al râului Provița ( lângă fabrica albastră)

   

Read more...

Terenuri de sport cu gazon sintetic în satele Cocorăștii Caplii și Măgureni

Terenuri de sport cu gazon sintetic în satele Cocorăștii Caplii și Măgureni

 

   Dotarea terenurilor de sport cu suprafață sintetică este o etapă obligatorie în realizarea planului de dezvoltare a infrastructurii rurale  din comuna Măgureni, privind activitățile sportive.

   In acest sens a fost refăcută baza sportivă de la Scoala Gimnazială Măgureni –clasele V-VIII, apărând astfel un nou teren de sport cu gazon sintetic.

    Deasemeni și în satul Cocorăștii Caplii a fost amenajat un teren de sport cu gazon  sintetic, asigurând în acest fel condiții bune pentru activități sportive .

   Finanțarea acestor lucrări s-a realizat prin atragerea de fonduri europene  nerambursabile-Programul operațional FEADR - măsura 41.322 L -Renovarea ,dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru comunitate și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale , Primăria comunei Măgureni implementând cu succes  acest proiect.

Read more...

Rețeua de apă din centrul comunei Măgureni, a fost modernizată din fonduri europene

Rețeua  de apă din centrul comunei Măgureni, a fost modernizată din fonduri europene

 

     Obiectivul major al acestui proiect a fost acela de a asigura apă potabilă sigură din punct de vedere sanitar pentru locuitorii care erau racordați la rețeua veche din azbociment,ce s-a constatat că putea fi toxică pentru populație.

     Investiția a vizat modernizarea rețelei existente prin înlocuirea conductei vechi   pe o lungime de 1348 ml și introducerea unei conducte noi pe partea cealaltă a strazii pe o lungime de 1366 ml și realizarea de subtraversări 14 ml ( cu branșamentele aferente )

     Astfel populația poate beneficia acum de apă nepoluată , la standarde de siguranță sanitară.

     Datorita faptului că s-a dorit îmbunătățirea infrastucturii fizice de bază în spațiul rural ,proiectul  s-a pliat pe obiectivele Măsurii 322 ,,Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moșteniri rurale ,, primind astfel finanțare din fonduri europene nerambursabile.

    Prin implementarea proiectului, atât locuitorii din centrul comunei cât și  ceilalți locuitori beneficiază de condiții civilizate de racordare la rețeua de distribuție a apei potabile,fapt ce va conduce la creșterea nivelului de trai al localnicilor, la imbunătățirea calității mediului,precum și la protejarea starii de sănătate a populației.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed